Ce afectiuni trateaza apa termala din Baile Felix ?
Unicitatea apelor termale din Felix consta intr-un echilibru fiziologic intre compozitia chimica si termalitate, ceea ce le face extrem de apreciate si eficiente atat in cura interna, cat si in cura externa. Sunt in fruntea topului apelor curative din Europa, lucru dovedit de analizele efectuate de institutiile de specialitate din Occident.
Putini stiu ca apele termale din Bihor pot fi si baute. Anul descoperirii izvoarelor termale din Baile Felix este disputat, unii considerand ca a avut loc in jurul anilor 1000, altii, in jurul anilor 1200, iar unii specialisti afirma chiar ca au fost descoperite abia in 1700. Vechile documente atesta utilizarea bailor in tratamentul diverselor afectiuni inca din anul 1000, cand au fost descoperite de calugarul Felix, parohul Manastirii din Sanmartin.
Diploma Vaticanului
In alta viziune, cea mai veche marturie a Bailor Felix a fost descoperita intr-o Diploma a Vaticanului. Aici era mentionata existenta unor ape termale langa Cetatea Oradiei sub denumirea de Baile Oradiei (Termae Varadienses).
O alta varianta spune ca abia in 1700 Felix Heldres a descoperit izvorul termal. Intre anii 1711-1721 apar primele asezaminte organizate pentru tratament, iar din 1885 se capteaza un nou izvor, avand temperatura de 49 grade Celsius. In 1731 se face prima analiza a apelor termale si a proprietatilor curative ale acestora asa cum sunt cunoscute astazi. Prima atestare a statiunii dateaza din 1763 si este reprezentata de o serie de notite ale unui medic ce dorea construitea unui bazin pentru bai. In 1771, bazinul de lemn a fost transformat in bazin de piatra.
Tot atunci au fost amenajate cabine de bai. Prima cladire a fost construita intre 1766-1772, insa statiunea incepe sa se dezvolte abia in 1885 cand a fost realizat primul foraj modern la Izvorul Principal. “Nufarul termal” sau “floarea de lotus” este considerat simbolul statiunii, fiind descoperit in anul 1789 de botanistul P. Kitaibel si denumit in 1908 de catre J. Tuzson, care face asemanarea cu nufarul de Nil. Planta a fost declarata monument al naturii in anul 1931. Apele din statiunea balneo-climaterica Baile Felix au obtinut in 1896 la expozitia mondiala Medalia de Aur si Diploma de onoare.
Beneficii multiple
Potrivit medicilor, apa termala poate fi folosita atat in cura interna-crenoterapie – pentru anumite afectiuni ale aparatului digestiv, stomac, intestine subtire si gros, colecist ale aparatului urinar, afectiuni metabolice si endocrine cat si in cura externa – balneatie. “Este una dintre cele mai bune ape de tratament antireumatic, pentru reumatism inflamator, degenerativ, sechele post traumatice, afectiuni neurologice. Pe langa cura externa, apa de Felix, desi putina lume stie, este buna si pentru cura interna, asa numita crenoterapie.” sustine dr. Gheorghe Moraru, medic primar de recuperare medicala.
Apa este caracterizata ca o apa bicarbonatata, sulfatata si clorurosodica ceea ce ii confera o actiune benefica in constipatie cronica, colite cornice spastice si dureroase, megacolon, dischinezii bilioduodenale, gastrita hiperacida, hepatite cornice, diabet zaharat, guta. “Prin termalitatea ei naturala ( Tº = 37/38º C) cat si prin compozitia ei chimica este definita ca o apa oligominerala mezotermala. Dintre anioni in ordinea valorilor gasite cei mai importanti sunt: Bicarbonic ( HCO3-) – 439 mg/%, Sulfat ( SO4 2- ) – 208 mg%, iar dintre cationi cei mai importanti sunt: Calciu ( CA2+ ) – 139mg/% Sodiu ( NA+ ) – 71 mg/%, Magneziu ( Mg2+ ) – 24 mg/%”, a afirmat cercetatoarea Simona Bisboaca.
In cura externa efectele benefice se resfrang asupra bolilor reumatismale, cronice si degenerative, reumatism abarticular, afectiuni post-traumatice, post-operatorii, proteze sold, genunchi, hernia de disc cervicale si lombare operate, afectiuni ale sistemului nervos central si periferic, pareze, paralizii, nevrite, polinevrite, ale sistemului circulator, arterite.
Buna de baut
Potrivit specialistilor din cadrul unei baze de tratament, un efect mai putin cunoscut al apei termale este acela ca valorite crescute ale tensiunii arteriale scad progresiv pana aproape de normalizare dupa 10-14 zile de cura externa. Chiar daca pare greu de crezut, apa termominerala din aceste bazine este buna de baut. O spun analizele si o spun si specialistii. Mai mult decat atat medicii o recomanda pentru consumul zilnic. Calitatea apei termale depinde direct de rocile prin care trec, pe care le dizova. “Apele termale de aici sa nu creada cineva ca se alimenteaza din precipitatii sau depind de variatiile de temperatura. Parcurgerea drumului din Padurea Craiului, unde este zona de infiltratie pana in zona noastra, este in jur de 20-22 de mii de ani” afirma prof.univ.dr. Nicolae Josan, profesor in cadrul Facultatii de Geografie.